English   
 
 
 
 
Despre noiIn ochii preseiComunicate de presaIntrebari frecventeRapoarte periodiceImpozitare castiguriContact
 
 
       
 
 
BVB   5-9-2010
BET 5095.86 -0.23 %
BET-C 2965.61 -0.56 %
BET-FI 22385.35 0.74 %
ROTX 10345.84 -0.21 %
FONDURI  2-Sep-10
BT Obligatiuni   12.87    
BT Clasic   15.01    
BT Index   7.05    
BT Maxim   7.46    
 
  Calculator Randamente
Retea de distributie
   
     Vezi harta
  Chairman's corner
Grupul BT
  BANCA TRANSILVANIA
  BT LEASING
  BT DIRECT
  BT SECURITIES
   Stiri & analize
Raport macroeconomic saptamanal (27-10)

Burse

Saptamana a inceput bine pentru bursele europene dupa discutiile in legatura cu testele de stres asupra bancilor europene. Evolutia a continuat sa fie pozitiva pe parcursul saptamanii pe masura ce noi informatii erau publicate. Comunicatele de la Eurostat in legatura cu industria si comertul cu amanuntul au ajutat la ridicarea pietelor, sentimentul ca zona euro si SUA se indreapta spre o noua recesiune fiind diminuat. Datele macroeconomice bune de joi publicate in SUA au fost de asemenea de ajutor. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 se apreciase cu 5.7% in saptamana 27 pana la momentul scrierii, in timp ce indicele american S&P crescuse cu 4.3%. Datele din China de peste weekend vor da tonul pe bursa pentru saptamana viitoare, o saptamana caracterizata prin publicarea unor date importante in Europa, SUA si China. Ne asteptam sa aflam mai multe informatii despre testele de stres asupra bancilor.

Macroeconomie

Europa a continuat sa publice date macroeconomice bune, cele mai importante fiind vanzarile cu amanuntul, valoarea finala a PIB pentru primul trimestru si date individuale despre industrie.

Vanzarile cu amanuntul au crescut in Uniunea Europeana cu 0.4% si cu 0.2% in zona euro in luna mai. Componenta care include alimente, bauturi si tutun a crescut cu 0.3% in zona euro fata de mai 2009 in timp ce componenta s-a depreciat cu 0.2% in EU27. Tarile cu cele mai importante aprecieri lunare au fost Danemarca (+3.8%) si Polonia (+3.5%), in timp ce in cazul evolutiei fata de mai 2009 campioane au fost Franta (+4.4%), Suedia si Marea Britanie (ambele +2.3%). Produsul intern brut in zona euro a crescut cu 0.2% in primul trimestru fata de trimestrul precedent si cu 0.6% fata de primul trimestru din 2009, anuntul fiind conform asteptarilor analistilor. Comisia Europeana se asteapta la o crestere economica de 1% pana la finalul anului 2010. Productia industriala a fost peste asteptari in Germania (+2.1%), Franta (+1.7%), Italia (+1%), indicand ca masurile de austeritate din Europa sunt contrabalansate de cresterea economica mondiala si deprecierea monedei europene.

Bancile europene supuse la test

Una dintre cele mai discutate probleme in aceasta saptamana a fost in legatura cu testele de stres care urmeaza sa se execute asupra 91 de institutii bancare din Europa. Aceste banci reprezinta circa 65% din sistemul european si includ in primul rand cele mai mari institutii din tarile importante.

La mijlocul saptamanii au fost publicate date preliminare in legatura cu ce presupun aceste teste impreuna cu lista completa (link comunicat oficial). Publicatia germana Handelsblatt a raporta ca surse apropiate problemei i-au comunicat cele trei scenarii care vor fi incluse in teste: 1) analizarea evolutiei bancilor in actualul climat economic; 2) o scadere medie de 3% a PIB in tarile in care opereaza; 3) scenariul al doilea acompaniat de un soc pe piata obligatiunilor suverane, cu pierderi in functie de tara emitenta; pentru bondurile germane pierderea ar fi foarte mica, in timp ce Merrill Lynch mentiona ca pentru Spania pierderea se ridica la 5%. Ar fi interesant de stiut scaderea prevazuta pentru Grecia, insa asteptam date suplimentare in urmatoarea saptamana, date ce vor lumina incertitudinile ramase.

Rezultatele testelor vor fi publicate pe data de 23 iulie, in timp ce presedintele Bancii Centrale Europene se va intalni cu oficiali ai bancilor la un summit organizat cu aceasta ocazie pe data de 21 iulie.

Faptul ca bancile au avut un deficit de lichiditati mai mic saptamana trecuta, si ca numarul lor a fost de 10 ori mai mic decat acum un an ne face optimisti in legatura cu rezultatele care vor fi publicate. Ne asteptam ca bancile mari sa fie fara de probleme, dar vom urmari rezultatele publicate pentru bancile mici precum cele de tip Caja din Spania, acestea avand probleme in trecut. Vor mai fi testate si banci private precum cele de tip Landesbank din Germania.

Un anunt interesant a venit din partea lui Olli Rehn, membru al Comisiei Europene, acesta declarand ca din pachetul de €500 miliarde pregatit de Europa pentru periferie o parte ar putea fi folosita pentru recapitalizarea bancilor cu probleme.

Decizii de politica monetara

Banca Centrala Europeana si Banca Angliei au decis pastrarea dobanzilor de politica monetara la 1% respectiv 0.5%, conform asteptarilor pietelor.

De la conferinta de presa a lui Jean-Claude Trichet, presedintele BCE, dorim sa subliniem comentariul acestuia cand a fost intrebat de posiblitatea reintrarii zonei euro in recesiune, acesta directionand atentia jurnalistilor spre probabilitatea ca al doilea trimestru din 2010 sa fie mult mai bun decat primul, lucru previzionat de datele despre productia industriala si comenzile noi in industrie pentru mai. Barclays se asteapta la o crestere economica de 0.5%-0.6% pentru T2 2010.

Romania

Saptamana 27 a fost cea a publicarii datelor de catre Institutul National de Statistica aferente lunii mai, cele mai importanta fiind despre vanzarile cu amanuntul, industrie, constructii si salarii.

Vanzarile cu amanuntul au crescut cu 1% in mai fata de luna aprilie, cu o apreciere semnificativa in cazul componentei nealimentare (3.6%). Traiectoria ramane ascendenta pentru datele comparate cu cele din aceeasi perioada a anului precedent, unde scaderea se depreciaza (-3.4% fata de -5.1% in aprilie), in timp ce in UE27 si zona euro valorile au fost de 0.5% respectiv 0.3%. Ne asteptam ca masurile de austeritate ale guvernului sa afecteze retailul in lunile urmatoare. Detalii in raportul Analiza macroeconomica „Evolutia Comertului in mai 2010” publicat pe 5 iulie.

Cifra de afaceri in industrie (+5.4%) a recuperat in intregime scaderea din luna aprilie, apreciandu-se cu 14.3% fata de luna mai 2009. Acest indicator a crescut cu 12.8% de la inceputul anului. Productia industriala s-a depreciat usor in luna mai (-0.25%) insa ramane la valorile publicate inital pentru luna aprilie, si peste media indicelui pe ultimii cinci ani. Ne asteptam ca productia industriala pentru piata interna sa fie afectata in mai mare masura de masurile guvernului, astfel consideram ca aprecieri pe acest indicator sunt foarte probabile, comenzile noi in industrie pentru luna mai in crestere intarindu-ne increderea. Pentru mai multe detalii vedeti Analizele macroeconomice intitulate „Cifra de afaceri in industrie in mai” si „Productia industriala in mai” publicate pe 7 respectiv 8 iulie.

Sectorul constructiilor continua sa scada in luna mai (-6.6%), observandu-se o accelerare a deprecierii fata de aceeasi luna a anului precedent (-17.3%). Detalii in raportul „Constructiile in mai 2010”

Salariile au crescut cu 5.3% fata de luna mai 2009, fiind peste nivelul inflatiei de 4.42%. In comparatie cu aprilie 2010 observam o scadere usoara, de 0.6%. Ne asteptam la un trend negativ puternic in a doua jumatate a anului ca urmare a deciziei guvernului de a reduce salariile bugetarilor cu 25%, acestia reprezentand 1/3 din totalul angajatilor in Romania. Somajul a scazut la 7.7% in luna aprilie, dar efectul pare a fi unul sezonier avand in vedere ca in aceasta perioada se fac angajari in constructii si agricultura. Mai multe detalii in raportul intitulat „Salariile si somajul in mai” publicat la 5 iulie.

SUA

Datele macroeconomice in SUA au fost pozitive joi, indicele Goldman Sachs despre vanzarile din acelasi magazin fata de anul precedent in aceeasi perioada, acesta apreciandu-se in iunie cu 3.8% fata de valoarea din mai. O surpriza placuta a fost in legatura cu numarul de cerereri de ajutor de somaj, numarul total de persoane scazand cu 224 mii la 4.413 milioane persoane.

Saptamana 28

Peste weekend vom afla date despre balanta comerciala din China pentru luna iunie, informatii care vor da tonul evolutiei bursiere pentru saptamana 28. Tot in China vor fi publicate joi date despre inflatie, productia industriala si vanzarile cu amanuntul aferente lunii iunie, dar si evolutia PIBului in al doilea trimestru.

Din Europa mai importante date vor fi despre productia industriala pentru mai in zona euro si inflatia pentru iunie in tarile din EU27.

Un sondaj Reuters pe Romania despre PIB, buget, inflatie si rata de politica a Bancii Nationale a Romaniei a fost publicat in aceasta dimineata. Asteptarile celor 12 respondenti fiind pentru o evolutie a PIB in T2 negativa fata de acceasi perioada a anului trecut (-1.5%) si la o scadere de 2.5% pentru acest an. Deficitul bugetar este asteptat sa fie mai mare decat targetul guvernului de 6.8% cu 0.2%. Economistii se asteapta ca BNR sa mentina rata de politica monetara la 6.25% cel putin pana la sfarsitul anului. Sondajul Reuters indica o inflatie de 4.4% in iunie fata de aceeasi luna a anului trecut si 7.3% in luna iulie fata de iulie 2009. Acestia previzioneaza o inflatie de 7.6% pentru 2010.

Luni are loc intrunirea ministrilor de finante din zona euro, iar marti intrunirea ministrilor de finante din EU27.

In SUA asteptam date despre productia industriala, vanzarile cu amanuntul, inflatia si sondajul lunar realizat de Universitatea Michigan in legatura cu increderea consumatorilor.

Calendar economic Romania

Luni:

[BNR] Fonduri de investitii, altele decat fondurile din piata monetara (mai)

[INS] Comertul international cu bunuri (mai) [INS] Indicele preturilor de consum (CPI) (iunie)

[MinFin] Licitatie 750 milioane lei cu scadenta la 12 luni

 

Marti:

[BNR] Balanta de plati (mai)

 

Miercuri:

[BNR] Datoria externa, structurata pe creditori (mai)

 

Joi

[MinFin] Licitatie 750 milioane lei cu scadenta la 9 luni



 Mai multe detalii
   
 
 
 
BT Asset Management S.A.I.| Copyright 2010 Toate drepturile rezervate | Harta site   clicksoft